joi, 5 iunie 2008

A cazut cortina peste Turul Italiei 2008

Platul perfect al contratimpului din ultima etapa (Cesano Maderno - Milano, 28.5km) va fi parcurs cu cea mai mare viteza de catre campionul la contratimp al Italiei, Marco Pinotti de la High Road. Spre bucuria aceleiasi echipe - High Road un coechipier al lui Pinotti va ocupa locul doi – germanul Tony Martin, in timp ce ultimul loc pe podium va reveni lui Mikhail Ignatiev de la Tinkoff.

Punand capat unei lungi serii de succese a ciclistilor italieni, spaniolul Alberto Contador a devenit primul ciclist din afara Italiei invingator al competitiei, ultimul castigator non-italian fiind rusul Pavel Tonkov, in 1996. Rutierul de la Astana a reusit la final sa termine competitia cu un avans de un minut si 57 de secunde fata de principalului sau rival Riccardo Ricco, iar locul trei i-a revenit unui alt italian, Marzio Bruseghin de la Lampre .

In clasamentul pe puncte invingator se va dovedi a fi italianul Daniele Bennati (Liquigas) cu 189 puncte, in timp ce Emanuele Sella de la CSF Group Navigare va castiga detasat in clasamentul cataratorilor (136 puncte), care va fi declarat si cel mai combativ ciclist. Si cum a promis logodnicei sale Laura, ca o va lua de sotie in eventualitatea in care isi va adjudeca o etapa ...pe 8 iunie se va si insura. Casa de piatra!

Putem concluziona ca a fost o editie peste asteptari, cu mult suspans, revigorata fiind de prezenta echipei Astana, invitata in ultimul moment la primul mare tur al sezonului. De acum privirile se indreapta spre Turul Frantei, in timp ce iubitorii ciclismului din tara se vor delecta cu Mica noatra Bucla, competitie care bate la usa!

Clasament etapa a 21-a

1 Marco Pinotti (Ita) Team High Road 32.45 (52.213 km/h)
2 Tony Martin (Ger) Team High Road 0.07
3 Mikhail Ignatiev (Rus) Tinkoff Credit Systems 0.10
4 Bradley Wiggins (GBr) Team High Road 0.13
5 Christian Vande Velde (USA) Slipstream Chipotle Presented By H30 0.22
6 Danny Pate (USA) Slipstream Chipotle Presented By H30 0.24
7 Daniele Bennati (Ita) Liquigas
8 Steven Cummings (GBr) Barloworld
9 Vladimir Gusev (Rus) Astana 0.31
10 Jens Voigt (Ger) Team CSC 0.33


Clasament general final

1 Alberto Contador Velasco (Spa) Astana 89.56.49
2 Riccardo Ricco (Ita) Saunier Duval - Scott 1.57
3 Marzio Bruseghin (Ita) Lampre 2.54
4 Franco Pellizotti (Ita) Liquigas 2.56
5 Denis Menchov (Rus) Rabobank 3.37
6 Emanuele Sella (Ita) CSF Group Navigare 4.31
7 Jurgen Van Den Broeck (Bel) Silence - Lotto 6.30
8 Danilo Di Luca (Ita) LPR Brakes 7.15
9 Domenico Pozzovivo (Ita) CSF Group Navigare 7.53
10 Gilberto Simoni (Ita) Serramenti PVC Diquigiovanni-Androni Giocattoli 11.03